Eu am iubit albastrul și atât

Cea mai faimoasă dintre toate pietre preţioase expuse la Smithsonian Institutution din Washington nu este cea mai mare, dar este una care străluceşte atât de puternic în imaginaţia publică, încât a devenit cel mai dorit obiect din muzeu; este vorba desigur despre Diamantul Hope. Numele său nu este rezultatul emoţiilor pe care le provoacă, ci se datorează lui Henry Philip Hope, un bancher şi colecţionar din Londra, care a fost proprietarul diamantului în anii 1830.

Diamantul nu este de un alb orbitor, aşa cum suntem obişnuiţi, ci de un albastru profund, şi  cântăreşte 45.52 carate.  El se află înconjurat de o montură de 16 diamante albe, fiind suspendat de un lanţ cu 45 de diamante albe. Diamantele albastre depăşesc rareori câteva carate în greutate, ceea ce face ca Hope Diamond să fie, in fapt, cel mai mare diamant cunoscut în această culoare. El s-a format la sute de kilometri sub suprafaţa terestră şi a fost scos în afară de o erupţie vulcanică ce a avut loc cu un miliard de ani în urmă.

Piatra a fost descoperită în India cândva înaintea anului 1668, când regale Franţei Ludovic al XIV-a a cumpărat diamantul de 110.5 carate metrice, care a fost probabil re-şlefuit de mai multe ori până să ajungă la forma cunoscută astăzi. Diamantul a dispărut, odată cu monarhia, în timpul Revoluţiei Franceze, pentru a reapărea în Londra în 1812, pentru a ajunge în posesia regelui britanic George IV. După care diamantul a fost cumpărat de dl. Hope, deja menţionat. In 1912 a ajuns în posesia francezului Pierre Cartier (căruia i se datorează montura), care la vândut americancei Evalyn Walsh McLean, din a cărei moştenire l-a cumpărat apoi Harry Winston. Acesta l-a donat muzeului Smithsonian în 1958, unde Hope (speranță) a fost expus publicului aproape în permanenţă.

Harry Winston a fost un ilustru bijutier american. Nu vă putem prezenta o imagine a acestuia, deoarece din motive de securitate el nu accepta să fie fotografiat din față. Firma cu acelaşi nume, de reputaţie internaţională, este celebră pentru diamante, bijuterii şi ceasuri de mare lux.   

 

Ne puteți contacta la: info@ceasuri.ro
Tel.: 231 45 66 Fax: 231 29 80
 
Pagina de intrare: www.ceasuri.ro
Copyright © 2009 by Galt orologerie elvețiană. All rights reserved.
Ultima modificare: 01.10.09